Mai lasa si intuitia sa te ghideze. Ea stie magie!

Azi, cand scriu aceasta poveste, sunt inca aici, intr-un sat marunt dar extrem de cochet din Grecia.

Am mai fost de multe ori in Grecia. E o tara pe care o iubesc mult si unde ma voi muta la pensie. E cald, e multa mare, mancarea e… vis, grecii sunt frumosi si mai sunt si primitori, ma rog, ce sa mai, aici imi voi scrie cartile peste vreo 10 ani. De ceva vreme am dus-o cam prost cu banii si tot ce am avut extra am investit in plecarile lui Cleo. Ni s-a parut mai important sa descopere ea lumea. Noi am calcat deja pe toate continentele, in afara de Australia, asa ca putem astepta un pic, in favoarea ei.

Anul trecut insa, am “reusit” sa consumam 1000 EUR intr-o vacanta in frumoasa Constanta, lucru care m-a umplut de toate spumele Marii Negre si am zis ca gata cu bascalia romaneasca!

Si asa, anul asta am hotarat, macar sa hai la mama Greția, ca tot atata costa, dar albastrul marilor e infinit mai pigmentat si totul mai frumos.

Ma rog, traind mai nou printre hipsteri tineri, am incercat si eu povestea airbnb. Aseeeaa, cum incerci marea cu deștu’. M-am uitat si pe booking, ca deh, mai safe. Mi-am ales o peninsulita mica cu sate, undeva in zona Tessaloniki si am cautat. Am bagat ca filtre, aer conditionat si bine am facut, desi lumea zicea ca in septembrie nu e nevoie… my ass, nu-i nevoie!!! Am mai bagat parcare, pet friendly, desi pana la urma n-am luat-o pe Rita cu noi si again, bine-am facut, ca e poarta cu gauri si ar fi trebuit s-o tinem legata si parca am mai bagat ceva, dar nu-mi amintesc exact. Si da-i si cauta. Am stat zile in sir cu toate locatiile gasite, deschise pe monitor. Am mai cautat. Imi aparea obsesiv una. O viluta cu o curte mare in spate. Am citit review-urile. Toate excelente. Am mai stat, am mai cautat. Pana la urma am facut rezervare la viluta cu gradina. Zicea ca e la un minut de plaja, ceea ce in Grecia e greu de gasit. Ma rog. Pozele de pe airbnb nu erau foarte convingatoare, dar bugetul trebuia sa fie mititel si in fond marea cat mai aproape. Am facut plata avansului si… Dumnezeu cu mila. Jovovici, desigur!

Cum eu sunt o fiinta cu flori in par si mintea pe moațe, ca asa mi-e felul visator, apas pe locatia exacta a gazdelor noastre. Si ce sa vezi??? Rahat pansat! Nu era nici pe departe cea pe care o voiam eu! Nu era langa Thessaloniki. Era la mama dreacu’ dupa Athena. Nu la 800 km, ci la 1250, “decat”. Futu-i, futu-i, zise printesa! Ma duc acasa, ii povestesc lui H. Nu pot reda privirea lui aici, ca as insira birjarii multiple si omu’ nu mi le-a propriu-zis. Doar le-a cuprins intr-o privire. I-am zis ca pot anula fara a pierde vreun ban in 48 de h. Dar… nu stiu de ce, nu-mi vine. A mai stat si mi-a spus sa fac ce cred eu de cuviinta, numai sa fiu fericita.

Ma duc a doua zi la birou si cu autoironia-mi caracteristica le povestesc Ilenei si celorlalti prieteni despre isprava mea de cascata innascuta. Toata lumea face misto – si normal! Toti imi spun sa anulez si sa reiau procesul, sa gasesc ceva acolo unde imi doream, nu ataaaat de departe. 450 km in plus e ceva!!! Stau usor bujbeca in fata monitorului, cu pozele deschise. Stau asa. Si fara sa inteleg de ce, nu-mi vine sa anulez si un gand imi tot traverseaza creierul: “Poate ca acolo trebuie sa ajungi…”. Le spun tuturor asta. Se uita ca la o smintita, normal. Doar, Corina, o visatoare ca mine, imi zice, sa merg acolo daca asa simt.

Si gata. N-am mai schimbat nimic, cu toata mirarea menuților din proximitatea mea sufleteasca.

Ideea drumului m-a stresat foarte tare. Desi, masina-i zdravana si eram doi soferi. Am hotarat sa nu plecam noaptea ca data trecuta si again, bine am facut! In ziua plecarii la 6.00 dimineata nu aveam nici unul chef de mers in Grecia. Ce naiba n-am luat ceva mai aproape?! Cleo si fiica noastra numarul 2, Eliza, prietena cea mai buna, erau si ele adormite si lipsite de orice chef. In fine, ne adunam sarsanalele si plecam. H conduce, ca de obicei. Pana la un moment dat, la bulgari, cand ne opreste politia sa ne controleze vinieta. Moment in care i se face rau. Zici ca e Pablo Escobar si are 100 de kile de coca si un cadavru jumate in portbagaj. Il ia cu rau, cu vomitat, cu frisoane, cu tot tacamu’. Si uite-ma conducand mia de km cuminte, singurica, cantand cu fetele in masina cat ne tineau bojogii si ajungand 16 ore mai tarziu in pwla cu satelitu’. Intr-un sat pe langa un mic sat, Xylocastro. Pana acolo iti papa greții banii si timpul cu toll-urile lor, de zici ca joci la casino numai pe mana pierzatoare.

Gazda ne astepta. Era trecut de 11. O doamna draguta la vreo 65 de ani.

Parcam intr-o curticica mica in fata casei. Intram intr-o incapere mare care tine de living si bucatarie. Urcam la micile dormitoare de sus. Aerul e parfumat, totul e alb si bleo si roz si lila si pe o tava de lemn pictata de mana e un castronel cu dulceata de trandafiri.

Gazda deschide usile glisante de la una din camere si iesim intr-un paradis! Efectiv! Paradis! Cu o vegetatie luxurianta, care nu are legatura cu Grecia, cea arida si plina de maslini. Palmierii imensi sunt luminati cu reflectoare, fiecare coltisor din mia de metri patrati este aranjat cu o atentie fantastica. Sarim ca 3 capre de fericire. H ingaima si el ceva. Ne-a explicat a doua zi ca era de bine. Doamna noastra, gazda, ma ia de mana incet si ma conduce afara, in strada. Traversam si in 30 de secunde ajungem intr-un golfulet mic, unde canta marea. Toata strada satului e luminata ca-n povesti. Golful este in dreptul unei cladiri monument. E din piatra, cu obloane decolorate de soare si sare. E ca dintr-o piesa de teatru, asa luminata cu reflectoare.

Am cazut lati dupa drumul obositor. Am dormit prost. Patul e foarte mic si foarte tare, e facut din beton si caramizi cu o saltea deasupra, dar… asta e. Cand m-am trezit si am tras pe lumina usile albe, glisante si am iesit in, in, in paradis, am tipat usor de mirare.

Pe jos, dupa piatra superba de pe cea de-a doua terasa, nu e iarba, e un trifoias mic, moale care acopera toata curtea. In rest… leandri, mandarini, bolti de iasomie, patru feluri de palmieri. Intre unii zacand legate hamace, copaci plini de flori mirositoare, de crengile carora atarna mici colivii ca suporturi de lumanari sau cate un scaun hamac. Prin paradis sunt diverse masute cu scaune, ca sa poti schimba perspectiva frumosului. Ghivece de piatra cu cactusi infloriti, tufe cu flori, un trunchi de palmier, transformat in casuta de pitici. Struguri atarnand copti la o intindere de mana, mure dulci, o roaba cu flori, mesele de pe terasa facute din usi vechi reconditionate si transformate, obloane de la case de demult tin de suporti pentru ghivece mici cu diverse plante. Am mai vazut atata atentie la detaliul gradinii, doar in Kenia, la un resort de 5 stele! Aflam ca gazda noastra lucreaza la acest colt de rai de 20 de ani.
Dintre pisicile care ne traverseaza curtea, una alba si plapanda a fatat un pui portocaliu intr-un tufis pe care-l admiram cu totii pe furis, in timp ce o hranim pe mama. In coltul de rai, pe langa mâțe, mai trec si fluturi mari si libelule stralucitoare. Parca totul e pus cu mana pentru ochii si sufletul meu, pentru a ma unge si mangaia.

Peste drum sunt magazinul si farmacia, la doua case mai departe e taverna unde la masa ne stropeste marea care se sparge in terasa. Preturile sunt derizorii, iar mancarea este exceptionala. Dupa 3 seri suntem deja de-ai casei si primim intr-una extrauri.

Dimineata fac eu mic dejun cu feta si iaurt si oua si carnati si rosii zemoase in mult ulei de masline proaspat stoarse. La pranz traversam strada si ajungem in golfuletul privat, pentru ca nu-i nimeni. Suntem noi si cateva barcute de lemn lasate parca pentru a intregi scena de teatru. Iti poti inchipui sute de povesti intamplandu-se acolo. Tragedii elene.

Fetele vor insa, plaje mai animate si mergem in marea comuna Xylocastro, unde gasim o mica plaja amenajata perfect, cu umbrele de rafie si hamace gigantice, unde sezlongul nu costa, trebuie doar sa-ti iei ceva de baut ca sa stai acolo. Ne mai indragostim o data de locul in care am ajuns. Am terminat prima carte de citit, mai am nitel din a doua. Linistea care mi s-a lasat in cap, e una pe care am pierdut-o acum vreo 10 ani. Nu-mi vine sa cred ce vad in jur, nu stiu cum sa iau cu mine mirosul florilor, boarea care imi misca draperiile albe de borangic, sunetul frunzelor de palmier cand le ating cu mana, finetea de matase a acelei verdeti din curte. Le-as fura cumva.

Tot ce fac acum e sa-mi pregatesc revenirea aici, in acest satuc de langa un satuc din golful Peloponez. Revin la anu’. Pot trai fericita un an cu gandul ca ma voi intoarce in paradis sa ma legan dimineata si seara in hamac citind, inspirand aerul sarat si parfumat.

Da. Mi-e atat de clar ca nu am voie sa mai las ratiunea sa domine, atunci cand Dumnezeu mi-a dat intuitia. Trebuia s-ajung aici, pentru ca trebuia sa traiesc minunatia asta de vacanta, implinind 20 de ani de casnicie, alaturi de iubitul meu H si de minunea noastra de copil si prietena ei si sa aflu, exact unde imi doresc sa-mi traiesc batranetea!

semnatura Ana

Alte articole

Leave a Reply