Cum am invatat sa vorbesc cu Dumnezeu

Provin dintr-o familie mixta 😊, in sensul religos, de partea materna, ateism moderat si de partea paterna, ortodocsi prea ortodocsi. Pe undeva, pe la un mijloc anume, eu. Nascuta cu ombilicul strans in jurul gatului, mov la fata, reusind cumva sa ies in viata asta, sa ma bucur de ea, dar sa ma si lupt pentru ea.

Primii 7 ani i-am trait la bunicii mei iubiti, in ateismul moderat. Dupa, am trecut in cealalta extrema, mult mai extrema. Ne rugam, ca asa trebuie, posturile erau riguros tinute, ca dupa, sa se dea drumu’ la prapad. Slujbele la biserica + toate obiceiurile erau litera de… biblie.

Copil fiind le iei pe toate asa cum vin. Nu prea ai incotro. Ca-ti place sau nu ceea ce ti se impune, oricum esti neputincios. Numai atunci cand vei ajunge “om mare” vei putea cerne informatia si consulta un psiholog pentru toate damage-urile existente.
Ma rog, a venit si ziua aceea, cand la 21 de ani, am bagat cheia-n broasca apartamentului Meu si singura, cu haturile-n maini si fara sa-mi dau seama, cu umerii plecati spre cat mai multe responsabilitati, am inceput sa formatez informatia religioasa primita in cei 21 de ani precedenti. Heeeeeiii, multe lucruri se bateau cap in cap, iar eu eram pe valul rebeliunii. Nu mi-am scos niciodata iconita cu Maica Domnului din geanta, dar nici n-am mai respectat vreo regula religioasa. Dumnezeu era undeva acolo, in plan secundar. Oare chiar exista? Who the fuck knows?

Dar Dumnezeu are cate un plan pentru fiecare… dragul de el. Si dupa tineretea cea tumultoasa si urcusul vertiginos, a urmat si caderea in abis. Brusca, dura, de foarte sus, pana mult sub nivelul marii. Pai si cand vezi ca oamenii cei mai buni si dragi tie sunt ori cei care te imping in prapastie, ori cei care se uita ca la spectacol, sau cand tu esti un om care uraste sa se planga si tii totul in carcasa ta, ai doua variante: sa disperi sau sa crezi. Si atunci, deoadata mi s-a activat tot ceea ce am fost invatata in copilarie. Am combinat insa, credinta cu moderatia. Toata informatia primita in anii copilariei s-a materializat prin atingerea disperarii pe care ti-o aduce greul vietii. Atunci abia, pe la 35 de ani am invatat sa cred, am invatat sa vorbesc cu Dumnezeu si am invatat sa-I mai las si pe el sa se preocupe, deoarece eu nu mai faceam fata.
– Ia-le tu sharifule, ca stii mai bine sa le rezolvi.

In plina cadere mi-a venit natural sa ma rog, sa cer ajutorul si sa ma agat de o existenta atat de controversata. Fara sa fac zarva pe care o facea partea mea de familie ortodoxa si fara scepticismul celeilalte parti, am stat si am vorbit natural, asa cum vorbesti cu un vechi prieten. Am mai invatat de la unii de la altii si cum este sa te conectezi mai usor si mai puternic la sursa, ca a fost parintele nostru minunat de la biserica Belvedere sau au fost maestrii Reiki, n-a contat.
reiki-principles-2018
A contat ca am invatat sa vorbesc cu Dumnezeu si ca orice copil care creste, invat pe zi ce trece mai multe cuvinte si modalitati de exprimare. A trebuit sa trec pe jos ca sa stiu sa acced la sursa de sus, dar a meritat.
Doamne ajuta!

semnatura Ana

Alte articole

Leave a Reply