El mejor año de mi vida (2)

Barcelona 1999-2000
Cum si unde am ajuns

Pai am ajuns la Barcelona ca doi nebuni cu juma’ de casa dupa noi, ca deh… pleca principesa de varza acra pentru un an si trebuia sa-mi iau toate acaretele cu mine. Caram amandoi doua valize in care puteam sa fim si noi impachetati si cate o geanta mare pe umar.
Am ajuns stiind ca-mi rezervasem locuinta la cineva care inchiria camere pentru studenti. Gazda insa, o data ajunsi ne-a facut cu mana si a zis ca s-a razgandit, ca nu inchiriaza romanilor. Mi-nu-nat! Un inceput ce promitea. Am inceput sa ne plimbam prin satelitii Barcelonei, prin cele mai ciudate youth hosteluri sau gazde, in camarute cat cutiile de chibrituri care ba aveau ferestre catre luminatoare interioare, ba n-aveau deloc! In tot acest timp… taraste nene valizele gigantice. La un moment dat, am inchiriat, in centrul Barcelonei, o camaruta minuscula cu mobila din al doilea razboi mondial si am lasat totul acolo pentru a incepe o cautare mai eficienta si o obligatorie inscriere la Universidad Autonoma de Barcelona.

Despre acea camaruta va voi scrie in articolul urmator, pentru ca ea reprezinta o cutiuta magica a vietii.
Ma rog, in zilele alea am descoperit orasul meu preferat pana in detaliu, am vizitat si ne-am distrat absolut continuu. Intr-un final, dupa multe cautari, am gasit si apartamentul in care aveam sa ne petrecem ANUL. Era in Cerdanyola dal Valles, cea mai apropiata localitate de universitate si cam la 30 km de Barcelona.
16805053_10154517807209200_752716103_o
Apartamentul avea 3 dormitoare si o sufragerie. In dormitorul cel mai mare locuia gazda, o studenta spanioloaica, Isabelle. In dormitorul cel mai mic era o portugheza absolut dementiala, Joanna. In dormitorul de la intrare, despartiti de sufragerie si baie ne-am cazat noi. Nu era o camera mare, dar macar rezonabila si cu o fereastra pe care am vazut unele dintre cele mai frumoase apusuri din viata mea. Apartamentul avea si balcon si de acolo admiram norii colorati ai Spaniei.
Mi-am facut repede un cuib din camera noastra – este un talent personal, de a face orice loc, cat mai cald si prietenos – si m-am preocupat de inscrierea la universitate.
16804720_10154517807859200_1032970112_o
Despre apartamentul in care urma sa locuim si cei care deja il populau aveam sa aflu diverse lucruri de balamuc… Te arunci intr-o aventura, fara sa stii in ce te bagi! Isabelle, gazda era complet speciala. Avea o manie sau obsesie sau hobby sau boala sau ceva: o data pe luna se scoteau mobile in strada pentru a fi aruncate iar ea le cara, cu o forta pe care nu o intelegeam, pana in casa, daca erau in stare buna, astfel ca din cand in cand, cand ne intorceam de pe unde eram, gaseam sufrageria schimbata complet! Singurul element care a ramas neschimbat in acel an a fost o biblioteca gigantica din lemn lacuit, pe alocuri stricata si de-o uratenie fara seaman! Un gicant lucios si hidos dintr-o epoca incerta, dar macar… il gaseam zi de zi acolo!
16776193_10154517807919200_743899848_o
Am plecat intr-un week-end intr-o excursie si la intoarcere aveam peretii roz bombon si usile turquoise-petrol vopsite. Mobilele care se schimbau “de la basura” (adica de la gunoi) erau unele ok, altele… vai steluta lor! Mai era si o masa din lemn masiv pe care invatam si mancam cu totii si care se plimba prin camera de colo-colo de parca avea doua grame. Tot de la basura apareau si diverse bucati de carpe care ne serveau drept fete de masa, abajururi de veioza, carpete, cuverturi pe canapelele mereu noi, dar cu vechimea si mirosurile altora in ele… Sa zicem ca traiam intr-o perpetua schimbare de peisaj intern care pe mine una, ma tulbura mereu, dar n-aveam ce sa fac. Am rugat-o pe femeie sa se opreasca, dar atunci cand vedea “minunatiile” pe care altii le aruncau, o necesitate de neoprit o bantuia si deci, oglinda si suportul de la baie erau mereu altele si care mai de care mai vechi si palii. Bucataria a fost singura care a ramas neschimbata… dar uneori asta nu era chiar bine. Revin, insa cu detalii. Deci, despre Isabelle, un hoarder care salasluia intr-o camera imensa printre obiecte de la gunoi, dar ne “incanta” si pe noi cu unele dintre ele, v-am povestit, dar mai am multe de spus! Va voi povesti si despre Joanna si Krika si Ingo si Uriol si altii… Multi trecatori prin viata noastra barceloneza.
semnatura Ana

Alte articole

Leave a Reply