Cununie la Paris vs Motan portocaliu

Nici nu stiu exact cum sa-mi incep povestirea, deoarece ea se leaga de unul din cele mai importante momente din viata mea, dar sigur, ca asa cum e mai toata viata mea, si relatarea asta e speciala si evident total atipica. O sa vedeti despre ce vorbesc imediat.

Se intampla acum 10 ani cand eu eram ca si azi, foarte indragostita de barbatul meu si foarte indragostita si de pisici.
Nu sunt deloc sigura care din cele 2 tipuri de fiinte enumerate ocupau locul 1 in inima mea, dar stiu exact ca imi doream atunci in egala masura cununia ideala, doarece fusesem ceruta de nevasta in cel mai romantic mod cu putinta, in Mexic, cu mariachi si inel de logodna… si, totodata, imi doream pisicul ideal, adica un motan portocaliu care sa semene cu Garfield.

Da, ati citit bine: o cununie si un pisic cu exact aceeasi ardoare si asteptare. Da? Si ce? N-ati mai auzit?!
Sotul meu e un om care stie sa faca surprize ca nimeni altul, asa ca pentru ambele situatii, eu, cumva, subliminal, l-am prelucrat cu vreun an inainte. In sensul ca ii lasam, cand ne desparteam dupa un weekend pasional la Munchen, unde locuia pe atunci, pe perna, un articol cu idei de nunti romantic, dar ii lasam si o poza pe oglinda cu un motan dragalas portocaliu scriind ca asta-i dupa parerea mea pisica ideala pt familiile tinere:). Ma rog, vreo 6 luni am lucrat la subiectele astea fiind ferm convinsa ca perseverenta va da rezultate in timp.

Dar ca sa fiu cat se poate de sincera, izbanda maxima mi se parea sa-l fac pe Catalin, usor alergic la pisici, sa apara la usa de ziua mea cu un cos roz cu un motan mic si portocaliu mai degraba decat sa organizeze el nunta cea romantica. Eu fiind oricum control freak si organizatoare de evenimente, eram genul care tineam fraiele organizatorice in maini, asa ca perspectiva cu pisicul mi se parea mai realizabila si cumva mai “sexy”. Deci, atunci cand Catalin mi-a spus in iunie 2008 ca in weekendul urmator in care mergeam la Munchen avea sa-mi faca o imensa surpriza si sa ma pregatesc pentru asta, mie mi-a fost clar ca buna ziua ca urma sa primesc motanul mult visat.

Sigur, daca nu m-as fi ambalat ca o nebuna, poate as fi gandit ca a-mi cumpara un pisic cu Euro din Germania, cand e plina strada de maidanezi portocalii, ar fi fost o tampenie sinistra, plus ca n-ar fi avut niciun sens sa primesc o pisica tocmai la Munchen cand eu locuiam oricum in Romania. Catalin avea alergie la blana, deci nu putea sa o tina in Germania, iar eu ca sa o aduc in Romania ar fi trebuit sa platesc un bilet de avion si sa-i fac pasaport. Eh, amanunte! Atat de mult imi doream acest nenorocit de motan ca mintea mi-a luat-o razna in momentul in care Catalin imi sugerase ca urma sa ma bucur in curand enorm.

Bine, si Ana a avut partea ei de vina in toata dementa asta. Ea, e complicea numarul 1 a lui Catalin la capitolul surprize si confidenta mea numarul 1. In loc sa ma pondereze, m-a lasat sa cred ca scenariul din capul meu ar putea fi real. I-am spus ca eu cred ca am sa primesc tocmai in Germania(!!!) pisica vietii, ea, in loc sa-mi spuna cum spune de obicei cand sunt tampita:
– Ce ai, fata?! Ti-ai pierdut complet mintile?? Cum sa-ti ia iubita-tu un motan, in pielea mea de nebuna, sa-l duci cu avionu din Germania in Romania, cand saracu stranuta de la asta de o ai in Romania??? Si sa mai dea si Euro multi pe ea???
Ei, de data asta, Ana mi-a dat de inteles in calitatea ei de complice la surprize- surprize, ca, intr-adevar, va fi ceva superb, ce-mi doresc eu foarte mult. Deci, plec ca imbecila in Germania cu o cusca de pisicute la mine!

Ajung la aeroport, Catalin ma asteapta cu flori si emotie si imi propune ca in drum spre casa sa ne oprim la un drink, la cafeneaua noastra preferata de pe Maximilianstrasse. Mie sa-mi cada fata… ma si gandeam cum ne asteapta acasa mieunand singurel motanul nemtesc portocaliu :)). Nici prin cap nu-mi dadea ca urma sa primesc cu totul altceva. Ne asezam, ne tinem de mana, comandam gin tonic. Eu, iritata si putin nervoasa. El, emotionat fleasca.
Uitandu-se in ochii mei ma intreaba:
– Iubito, unde ti-ai dori tu cel mai mult sa ne casatorim civil?
Eu, complet perplexa la intrebarea care nu avea nici o legatura cu motanul portocaliu din asteptarile mele ii raspund:
– Pe Banu Manta.
– Iubito, orasul ideal, stii ca mi-ai spus tu odata…?
Eu, disperata ca motanul imaginar e singur acasa, in timp ce pipaiam cusca din bagaj, refuz sa intru in acest subiect ca aveam alta treaba!
Pana la urma, Catalin, emotionat, nu mai rezista si imi spune dintr-o suflare:
– Pe 2 august ne casatorim civil la Paris! Totul e aranjat la Consulatul Romaniei si ne vor insoti toti prietenii, apropiatii si familia.

Eu raman perplexa. Mi se umezesc ochii nu de emotie, ci de disperare, pentru ca am realizat ca pot sa-mi iau adio de la motanul din capul meu si in loc sa-i sar de gat sa-l sarut, cum era normal in aceasta superba situatie, pe barbatul vietii mele, eu incep sa plang, de-a dreptul hohotind, povestindu-i scenariul cu pisica pe care o asteptam si incercand sa-l fac pe om sa inteleaga ce era de fapt in capul meu.
As vrea sa pot reda expresia lui Catalin cand a auzit ce debitam eu si cam ce i-a spus Anei la telefon, cand toti prietenii asteptau cu sufletul la gura sa auda ca am cazut pe jos de emotie la asa o veste. Va dati seama ca omul a realizat o data in plus (ca na, dupa 5 ani de relatie stia ca sunt de balamuk, deja) ca are o logodnica nebuna de legat, care, in loc sa lesine de emotie ca se marita la Paris, plange ca viitorul sot nu i-a cumparat o tomberoneza portocalie.

Bref! Casatoria la Paris a fost un vis, mai bine chiar decat imi inchipuisem eu, dar nu despre asta este vorba aici, ci despre faptul ca atunci am stiut definitiv si irevocabil ca acest om ma iubeste asa cum sunt si am stiut ca vom avea o casnicie fericita, deoarece numai cu el ma simt in siguranta.


La cateva luni dupa ce am devenit doamna Badiu cu acte in regula, in viata noastra a aparut si motanul portocaliu adus de Ana, iar noi sarbatorim azi 10 ani de casnicie si desigur si aniversarea lui Carmin.

Sunt fericita ca am stiut sa construiesc alaturi de acest barbat familia pe care ne-o visam, cu flori in curte, copil in casa si chiar animale blanoase in pat.

Sunt fericita ca mi-am gasit jumatatea care ma accepta asa cum sunt.
Sunt fericita ca il iubesc si ma iubeste in ciuda tuturor defectelor si nebuniilor pe care le avem.
Sunt fericita ca am avut puterea sa-l astept 11 ani sa vina langa mine.
Sunt fericita ca el a putut face sacrificiul suprem, acela de a renunta la o cariera medicala incredibila in Germania, pentru una in Romania, ca noi sa fim impreuna.
Sunt fericita ca numai cu el pot fi eu.
Sunt fericita ca acum avem chiar 2 pisici, in ciuda alergiei lui, dar cea mai fericita sunt pentru cadoul pe care ni l-am facut reciproc si care s-a intamplat din enorma noastra iubire: fiul nostru de 9 ani pe care amandoi il divinizam.

Am stiut ca numai cu acest barbat pot fi in siguranta si pot fi eu, fara masti si cu toate nebuniile mele.
Sa ne traim si sa ne iubim in continuare toata viata. We will always have Paris.
semnatura Ileana-Recovered

Alte articole

Leave a Reply