Copilaria mea comunista

A fost odata ca niciodata o fetita mica si blonda care s-a nascut in Epoca de Aur.

Astazi, afland ca a murit Stela Popescu, care mi-a bucurat copilaria, m-am dus acolo, in coltisorul meu de comunism. In ultimul timp am tot luat contact cu bucati din vremea aia pe care am pus-o intr-o cutie veche, veche precum praful de pe toba.
car
Pentru mine, copilul blond si senin ca o floare de nu-ma-uita, acea perioada a fost de vis. Si culmea, i-am supravietuit! Ma uit acum siderata la preocuparile nutritionale si functionale ale unor parinti complet scrantiti, mumificati in spaime si frici pe care le aduc la rang de reguli. Am copilarit in Bucurest, Piata Romana nr 9, unde in spatele blocurilor exista un parculet absolut superb. Ma rog, acum e parcul drogatilor, lasat in paragina, fara brazii minunati si trandafirii de toate culorile si leaganele de fier tocit de manutele noastre mici. Leagane, din careee – soc si groaza – cadeam! Trandafirii cu ai caror ghimpi faceam cornete de hartie si le suflam cu tevile de plastic furate de pe santierele comuniste.
kids-skates
Bunicii mei, cei care m-au crescut si parintii, aveau la vremea aceea preocuparea maxima de a-mi mobila interiorul, de a-mi cultiva sufletul, mintea si fericirea. Faptul ca aveam genunchii in sange ca orice friptura de vaca respectabila, aproape zilnic, era ceva neglijabil. Ma lua tataie, imi dadea cu spirt, care ustura de-mi tasneau lacrimile din cap, poate-poate ma mai potolesc nitel, imi punea pudra de talc si ma bandaja… Da mhhh, patinele cu rotile, cu 4 roti de metal, erau viata mea. Ma tineam de spatele bicicletei lui Dutu si ma tragea pe alei. Prima parte rulam pe roti, iar pe final rulam pe genunchii bandajati pana ajungeam la carnita.

Credeti ca am fost vreodata nefericita?! Sau speriata?! Aveam “bara mare”, de covoare, evident, care era facuta dintr-o tubulatura metalica destul de groasa pe care manutele noastre de Nadii Comaneci alunecau ca dracii aia rai. De cate ori nu mi-am julit bucile si pulpele in aterizarea “perfecta” pe nisipul cu pietris de pe jos! Era si bara mica si subtire de care ne atarnam ca liliecii cu capu’n jos, ne tineam cu spatele genunchilor si eram cei mai smecheri daca ne dadeam drumu’ si la maini. Pai, n-om fi cazut si de acolo, credeti?!

Lada alba, masina familiei, cu musama rosie in interior. Pai ce?! Aia avea centura de siguranta in spate, avea piedici la ferestre sau inventase vreun cap luminat scaun pentru copii?! Nu. Toata bancheta din spate era a mea si dormeam invelita cu patura mea moale, pe perna mea moale si mi se spunea: nu iesi pe geam ca poti sa mori! Si eu nu ieseam… ca doar nu voiam sa mor.
lada
Mi se mai spunea: nu manca soda caustica, nu bate pisica cu ciocanu-n cap, nu cobora scarile cu ochii-nchisi, nu sta in dreptul leaganului cand se misca ca-ti crapa capu’, nu vorbi cu straini, nu deschide usa nimanui (generatia “cheia de gat”, remember???), nu sari cand mananci ca te ineci si mori… etc. Acum citesc peste tot ca NU, nu este voie sa fie spus copiilor, nici sa nu-i speriem, nici sa li se faca observatii, nici sa nu se ridice tonu’ la ei, nici… Bai, dar cand ii vad pe amarati, pe bicicleta sau role, impachetati ca Bibendum, in plastic si cauciuce din cap pana-n picioare, legati cu tot felul de curele de carucioare, scaune, masini etc, mi se strange stomacu’. La dracu! Nu-i speriem, nu-i invatam sa fie atenti, nu le spunem NU. La fii-mea la scoala, aceasi pe care am terminat-o si eu, au construit intr-o curte mare si frumoasa ‘nspe garduri ca sa nu fie loviti copiii cu mingiile in cap. Ce ma??? Deci sa nu invete sa fie atenti si sa se fereasca! Nu! Le facem cateva garduri, sa umble blambeci si neatenti, dar SAFE. Saracii copilasi se joaca in niste parcuri cu cauciuc pe jos si cu niste… chestii tip leagane si “bara mare”, care arata ca niste jucarii sexuale pentru giganti sau martieni… Daca ar fi scalate ar fi tocmai bune pentru adulti, cu cauciuc cu tot.
Vorbeam cu un parinte care a inlemnit atunci cand copilul, obisnuit cu cauciuc… a descoperit, ca nebunu’ ca asfaltul, gresia si piatra din restul universului uman, sunt tari!
shutterstock_61501048
Bai, bai, bai, ce ne facem cand copiii astia lipsiti de NU vor creste si vor afla, ca daca faci tot ce-ti trece prin cap si nu esti legat sau bine ambalat, poti ajunge in aceste stadii la spital sau la puscarie?!
Nu regret comunismul, dar ma bucur ca nu m-am nascut acum sa fiu un Gaga care creste intre bile anale moi si mari si se trezeste intr-o lume in care piatra-i tare, foarfeca taie si hartia se rupe…
semnatura Ana

Alte articole

Leave a Reply