Ne luam copiii la inmormantari sau ii “aparam” de natura lucrurilor?

Acum ceva timp am fost la o inmormantare. Unul dintre tatii prietenilor nostri s-a dus. Dumnezeu sa-l odineasca. Totul a decurs conform fiecarei traditii si cu respectul si dragostea pe care si le-a castigat omul in timpul vietii. Drum lin si tarana usoara!

Dupa inmormantare si parastas ma suna madam V, sotia prietenului nostru si imi pune o intrebare care incepe sa-mi ridice probleme despre mentalitatea intregii societati si a unei generatii care incepe sa perceapa naturalul ca pe ceva de care trebuie sa ne aparam.

M-a intrebat, daca mi s-a parut deplasat ca si-a adus copiii la inmormantare. Baietelul are 10 ani si fetita 13. Multa lume intreband-o de ce i-a adus?! Ca nu trebuia! Ca nu-i ok sa-i aduci pe copii la inmormantari. Sunt prea mici.
Poftim?! Nu e normal sa aduci nepotii la inmormantarea bunicului lor?! Nu e normal sa-ti inveti copiii ca moartea e parte din viata?! Ca e procesul natural?! Ce nu e normal?!
shutterstock_735427333
Eu cred ca trebuie sa-i inveti sa-si ia ramas bun de la cei dragi, sa le arati ca daca esti o familie unita, cu prieteni buni si oameni apropiati, nu esti singur nici pe ultimul drum.
Ca da, familia nu se aduna numai in momentele de bucurie, nu ne strangem doar cand vin mos Craciun si Iepurasu’! Ne adunam mai ales cand cineva are nevoie de un umar pe care sa planga, cand cineva are nevoie de sustinere, ne adunam si la bine si la rau! Asta inseamna omenia!
De ce sa-ti tii copiii departe de aceste invataminte, de traditii, de normalitate?! Nu vor fi oare mai dezumanizati daca nu vor face parte din durerile familiei ca si din bucuriile ei? Ce vor intelege, dragi parinti si ce vor face cand unul dintre noi se va imbolnavi si va muri?! Vor intoarce capul in cealalta parte si-si vor vedea de drum, ca nu stiu valorile familiei si ale prieteniei adevarate?!
Si chiar daca imi vor sari unii si altii in cap, eu sustin sus si tare, ca pentru a creste un OM, trebuie sa-l inveti sa fie OM, iar o inmormantare, un ramas bun de la un bunic, o lumanare aprinsa, o lacrima varsata, adunarea oamenilor iubiti, slujba preotului, impartasirea tristetii, elogierea celui care a plecat, rugaciunea, amintirile depanate sunt parte din viata. Ele trebuie invatate si simtite din copilarie.
Nimic nu e mai natural decat moartea, nici macar viata, asa ca sa o respectam ca atare si sa ne invatam si copiii s-o respecte!
semnatura Ana

Alte articole

Leave a Reply