Fata-n fata cu tabloul tau

In tineretea mea, am vizitat enorm de multe muzee de arta ale Europei. N-am scapat nici o ocazie.

In copilarie desenam si pictam fara oprire, dar si fara pic de talent. Am fost chiar si la Casa Pionierilor Sector 1 (astazi Carturesti Verona), la cercul de pictura. A fost o tristete si un esec enorm pentru mine, deoarece celorlalti pionieri le ieseau lucruri minunate, in timp ce la mine totul era o mazgalitura nefericita.
La un moment dat, am realizat ca mai bine citesc enorm, ca apoi sa scriu. Imaginatia exista, imi trebuia doar mijlocul de exprimare. Si scrisul era a doua mea natura.

Dragostea de culoare si frumusete viziuala mi-a curs, insa, in continuare prin suflet si vene asa ca din ’90, adica de la 15 ani, de cand am iesit din tara prima data, la Viena, am mancat muzeele de arta vizuala pe paine. Copil mic fiind am avut vreo doua-trei cataloage, unul cu picturile de la Hermitage, unul cu cele ale lui Kokoschka si imi amintesc de un Rubens. Am mai avut carti postale de la vreo doua muzee si asa mi-am hranit nevoia de frumos.
Desigur, si goliciunea facea parte din farmecul rubensian. Am zis mereu: daca ma nasteam pe vremea lu’ Rafael sau Rubens eram un model plin de parale si glorie! Ma rog, m-am nascut cand scheletu’ era la moda, iar – Ana tu esti rubensiana suna cam peiorativ.

Intr-o zi m-am oprit in fata unui tablou si nu m-am mai putut misca. Am ramas blocata. Eram eu in oglinda. Mi-am vazut toata fiinta in acea pictura. Nu, nu era Rubens, nu era nici macar o faptura detaliata pictata in el. Nu era dintre cele mai cunoscute, nici dintre cele mai frumoase vazute. Era mic si colorat. Am stat in fata lui, la Amsterdam Stedelijk Museum, cu pielea facuta gaina, oglindindu-ma intr-o picture a lui Wassily Kandinski din 1909.
27329403_10155459306934200_1017609763_o
Se cheama “Painting with Houses”. Are mai multe cu acest nume, mai multe pe care le si vazusem, dar asta eram EU.
Am povestit tuturor aceasta experienta senzoriala si senzationala cu incantarea unei mari descoperiri de sine. Am intalnit numai priviri perplexe sau comentarii de genu’: – Da’, ai fumat, nu gluma la Amsterdam! Fumasem, ca eram la Amsterdam, dar ani de zile dupa, cand ma uit la cartea postala pe care o am cu aceasta pictura, senzatia de oglindire imi da o stare de revelatie aproape divina. Nu stiu de ce ma vad in “Houses”, nu stiu de ce am senzatia ca Wassily Kandinsky m-a intalnit sau mi-a intalnit spiritual in alte carnite. Habar n-am, dar eu sunt acel tablou.
N-am mai povestit multor oameni ca mi se parea ca sunt eu dusa. Dar am continuat sa ma uit la mine, pictata sub forma de case.

Ma suna asta iarna fii-mea, Cleo, de la Viena, din Kunsthistorisches Musem:
-Mama, mama, am vazut cel mai frumos tablou. Dar nu e ca era frumos, eram eu in acel tablou! Nu stiu cum sa-ti explic, nu e cu o fata sau cu o femeie, e cu pasari abstracte, dar… parca sunt eu.
-Inteleg, iubita mea.
Nu-mi trebuiau prea multe explicatii. M-a cuprins, bineinteles, o emotie de nedescris, intelegand ca acest om nu este doar copia mea fizica, ci ca baba asta batrana ma cunoaste bine si a venit p-aici sa-mi spuna clar, ca tot ce gandesc si simt si vad e bine. A venit sa ma valideze, practic.
-Da, bre, lasa-i pe altii, eu inteleg tot ce gandesti si simti.

Mai tarziu, plina de entuziasm mi-a trimis “portretul” ei. Din nou am intepenit. Un Miró albastru ca si culoarea mea preferata si o intreaga epoca din viata mea. “Birds and Insects”. Mai are Miró multe asa, dar ea s-a regasit exact in asta, ca mine in “Painting with Houses”.
27044469_10155459306924200_398298946_n

26828082_10155459306114200_723913519_o
Le-am pus unul langa altul si am inteles ca oamenii meniti sa se intalneasca se intalnesc si se aseamana! Se intalnesc in viata sau in tablouri. Am o leita pe care o pot creste asa cum vreau eu, desi de multe ori ma creste ea pe mine.
Voi in ce tablou va vedeti? Va vedeti? 🙂
semnatura Ana

Alte articole

Leave a Reply