Bullying-ul adult-copil, un subiect mai putin important ca #metoo

De cand toata nebunia in jurul subiectului #metoo, ma tot gandesc sa propun si eu o miscare, tot de tip #metoo, dar a unui subiect care a facut, zic eu, mult mai multe “victime” decat ce cred eu ca s-a intamplat cu #metoo asta pornit de Hollywood.

Nu ma intelegeti gresit, nu intentionez sa minimalizez nicicum aceasta miscare. Cred insa, ca sunt mult mai multe victime si cu rani sufletesti mult mai profunde cand ne referim la bullying-ul din scoli sau la bullying-ul aplicat de catre parinti pe motiv ca au vrut sa scoata ce-i mai bun dintr-un copil.
shutterstock_498574384
O lume intreaga acum, caineaza, pe buna dreptate, femeile mature carora le este conditionata ascensiunea profesionala in functie de poftele sexuale ale barbatilor cu putere de decizie. Si iata, s-a nascut miscarea #metoo, dar n-am auzit suficiente voci care sa initieze o lupta in apararea copiilor fara aparare, care sunt agresati de cei responsabili, cei care ar trebui sa-i transforme in oameni. Si stiu asa de bine ce vorbesc incat mi-as dori sa am puterea sa lupt eu pentru ei.
Imi aduc aminte perfect de vorbele copilariei care si azi, uneori, imi suna in cap si imi ajung in suflet, atata de adanc, incat, si azi, puternica fiind, reusesc sa imi faca sa sangereze cicatricile care nici acum nu s-au inchis de tot.

Profesori care doar pentru ca pot si sunt mai puternici decat un copil, indraznesc sa-l stampileze intr-un fel atat de negativ incat asta ii poate deveni destinul vietii:
– Nu esti bun de nimic!
– Nu esti in stare de nimic!
– Esti rau, nu meriti sa fii in clasa mea!
– Esti o pacoste!
– Scrii cu picioarele, nu vei putea termina scoala!
– Nu esti capabil sa duci nimic pana la capat, asa vei fi toata viata!
Parinti care urla la un copil lipsit de aparare, caruia i se spune de catre singurele fiinte la care se raporteaza si pe care le iubeste, ca va ajunge gunoier, ca va fi mediocru si insignifiant doar pentru ca n-a luat 10 la testul la Romana. Copil care-i vesnic supus comparatiei, pentru ca intotdeauna va exista un alt copil care sigur este mai bun.
shutterstock_736431004
Bunicii care nu-s multumiti ca copilul nu sta drept la masa si asta-l face sa fie nerespectuos, deci asa i se spune ca va deveni in viata lui adulta, proiectandu-i-se in suflet tot viitorul in care el nu va ajunge decat un ratat si un rahat.

Asta da fiinta fara optiuni si fara aparare! Un copil cu un suflet in formare, care devine programat de cei care-l indruma sa devina fie un incapabil zguduit de nesiguranta, fie un indarjit intr-o lupta permanenta cu demonii copilariei pentru a demonstra tot timpul exact contrariul stampilei care i-a fost pusa!
Pot sa pun pariu si il castig, ca 90% din agresorii femeilor de azi vor sa demonstreze ca ei pot orice cu cei mai slabi ca ei, ca asa au fost invatati.
shutterstock_267865184
La fel si 90% din victimele care se lasa agresate fac asta pentru ca un adult al copilariei lor le-a spus ca nu merita sa stea cu capul sus, ca sunt mediocre si atat sunt in stare sa faca in viata. Asa ca, poate, in loc sa imbratisam hashtagul la moda al unui curent actual, ne-am gandi mai in profunzime, cum sa stopam bullying-ul (ca na! acum avem un termen pentru asta), pedepsindu-i pe profesorii si chiar parintii care fac zilnic asta cu copiii lor care nu sunt aparati nici macar de discernamantul lor, deoarece inca-s mici si nu il au. Nu inteleg, ii doare, se pliaza involuntar pe ce li se cere si cresc in niste adulti tarati cu dureri si suferinte sufletesti.
Astia-s multi si au nevoie chiar si de un hashtag care sa-i ajute sa stie ca nu sunt singuri, si ca acum sunt intelesi.
#acumstim #sieustiu
semnatura Ileana-Recovered

Alte articole

Leave a Reply