Alaptarea in public – controversa momentului

Din capul locului vreau sa intelegeti ca in acest articol nu ma situez nici pro nici contra alaptarii in public-controversa momentului.

Impartasesc insa, din povestea vietii mele, asa cum v-am obisnuit, ce a insemnat pentru mine perioada in care l-am alaptat pe Sasha atunci cand era bebelus.

Cel mai firesc lucru de pe pamant, asa cum il descrie majoritatea, mie mi s-a parut de o grozavenie incredibila. Cand spun grozavenie, imi dau seama ca nici acum dupa 8 ani n-am procesat corespunzator, ca inca nu realizez daca emotiile pe care le-am avut atunci au fost pozitive sau mai degraba negative.
Sa o luam cu inceputul. In timpul sarcinii sanii mei au crescut atat de mult incat am facut hernie de disc in zona toracala. Cred ca 10 kg din cele 20 luate pe perioada sarcinii au fost puse numai in aceasta zona. Eram sigura ca voi produce kg de lapte si nu-mi puteam imagina ca cele 2 bombe pe care le caram zilnic cu mine alaturi de burta mea imensa, plina de copilul meu cel iubit… ar fi putut creste inca in plus o data ce se pornea de-adevaratelea alaptarea.
Ei, aiurea! Am nascut, la 2 zile am inceput sa produc niste lapte iar sanii mei erau cam de doua ori mai mari decat capul copilului. Pur si simplu atunci cand ma uitam de sus in jos inspre ei si copilul pe care incercam sa-l hranesc mi se parea ca mititelul este in pericol si ar putea fi strivit.
De aici pentru mine a inceput asa un stress indus de cei din jur incat n-am avut linistea sa privesc alaptarea ca pe ceva natural si firesc.

“La sanii astia imensi SIGUR vei avea lapte destul” – asta-i ce am auzit continuu… iar realitatea povestii dintre mine si Sasha era diferita fata de cliseele despre alaptare. Copilul meu a vrut tot timpul sa pape mai mult decat puteam eu produce.
1140696-6-badiu5
“Nu exista mama care nu poate produce atat cat vrea copilul sa bea ” mi s-a spus de catre moasa la care am apelat sa ma invete sa alaptez. In consecinta, pana mi-am dat seama ca Sasha urla de foame, am tinut copilul ragnind si cantaridu-l ca tampita dupa fiecare alaptare cand constatam ca a mancat exact cat scrie in carti pentru perioada respectiva deci cautam alte cauze pentru care urla. Asta pana cand epuizata de la atata alaptat i-am suplimentat masa cu o portie imensa de lapte praf pe care copilul a supt-o imediat astfel incat la 3 saptamani am constatat ca copilul meu era satisfacut de cantitatea de lapte pe care o manca de obicei un copil de 4 luni.

De aici alta nenorocire…” i-ai dat biberon, copilul va refuza alaptarea la san si tu vei pierde laptele”!
Nimic mai fals in cazul nostrum. Sasha manca plin de incantare de la orice mufa care producea lapte. Iar asta a facut timp de 5 luni pana la diversificare. Il alaptam, voia suplimentare, isi intorcea gurita pofticioasa spre biberonul, lingurita, sticluta cu lapte pe care i-o ofeream in aceiasi sesiune de “masa” la care ne aflam.

“Ca sa faci lapte de calitate trebuie sa te hranesti enorm” – drept pentru care, chinuita de presiunea cantitatilor pe care si le dorea fii-miu am bagat in mine ca intr-un spital, am mancat borcane intregi de Galactogyl si am reusit super performanta de a pune la loc in 4 luni cele 9 kg pe care le-am dat jos la nastere. In concluzie, la 4 luni DUPA ce nascusem m-a intrebat o cunostinta cu care m-am intalnit cand urmeaza sa nasc?!
1140696-3-badiu2
Deci, pentru mine alaptarea s-a transformat intr-un efort imens de “do’s and dont’s” impuse de sfaturile celor din jur, iar gandul ca m-as fi putut pe deasupra si expune cu sanii mei enormi dezgoliti prin vreun mall ca sa poata manca copilul din 3 in 3 ore asa cum dorea, pur si simplu nu ar fi intrat in discutie. In nici un fel de discutie!

Asta-i insa perceptia mea raportata la experienta proprie. Unul din motivele pentru care mi-as mai fi dorit sa fiu mama, dincolo de bucuria imensa de a mai avea inca un copil, ar fi fost sa pot alapta fara sa imi spuna cei din jur cum sa o fac, pentru ca in esenta da, cred ca este momentul suprem de legatura incredibia intre mama si puiul ei. Insa continui sa cred ca momentele speciale si pline de emotie si intimitate se consuma mai discret nu neaparat in vazul tuturor. Pentru mine alaptatul reprezinta mai mult decat “hranirea” copilului si n-as fi vrut ca acest lucru sa devina pur functional incat sa-mi dezgolesc sanii in timp ce altii de langa mine savureaza o friptura.
Evident ca sustin alaptatul, nu sunt lezata cand femeile alapteaza in public, cred ca fiecare femeie poate hotara cum simte sa si construiasca relatia cu propriul copil.
1063739-badiu1
Eu simt alaptatul ca pe un ritual iar mie ritualurile imi plac in intimitate si pe termen limitat! Asa ma simt eu bine.
semnatura Ileana-Recovered

Alte articole

Leave a Reply